Testimoniale
În acest an, de la 01 ianuarie până pe 23 decembrie 2025 au fost 209 aterizări, cu 111 pacienţi aduşi şi 98 de zboruri de instrucţie. Elicopterele medicale beneficiază de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte. Astfel, indiferent de momentul zilei, durata transporturilor medicale pe calea aerului este scurtată semnificativ. Din totalul aterizărilor la SUUB, 198 au fost pe timp de noapte.
Cei mai mulţi pacienţi aduşi cu elicopterul la SUUB au ca diagnostic infarct miocardic acut ori accident vascular cerebral, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti fiind recunoscut pentru performanţele sale medicale în cardiologie şi având una din primele unităţi din România de accident vascular cerebral şi de urgenţe neurovasculare. Au fost şi nou-născuţi aduşi cu elicopterul la SUUB. Transportul bebeluşilor pe calea aerului înseamnă scurtarea timpului în care micii pacienţi să primească îngrijirile necesare şi în care să fie conectaţi la echipamente performante.
Cele mai multe elicoptere SMURD care aterizează pe heliportul SUUB au adus pacienţii din oraşele: Constanţa Buzău şi Focşani, dar şi din Brăila, Galaţi şi Giurgiu.
Un alt aspect foarte important pentru clubul nostru este sprijinul constant pe care îl primim din partea MaxBet România, care ne susține inca din anul 2014, acoperind toate costurile de operare ale clubului. Datorită acestui parteneriat valoros, putem să oferim atletilor condiții excelente de pregătire și să continuăm să îi pregătim pentru mari realizări.
Acum în pragul Sărbătorilor vă suntem nespus de recunoscători pentru suportul constant care ni l-ați oferit în anii anteriori și vă mulțumim în mod deosebit pentru donația foarte generoasă din acest an.
Aprecierea noastră sinceră este forma cea mai frumoasă de mulțumire Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească! Vă dorim Sărbători Fericite alături de cei dragi!
Cu mulțumiri,
Marcel Filip
Ne simtim onorati ca ne-ati ales si ne-ati sprijinit prin contributia adusa. Va multumim!
Transmit pe această cale mulţumirile mele pentru sprijinul acordat.
Este un ajutor pentru romanii din tot teritoriul Romaniei, pentru ca ei vor ajunge de oriunde din tara mult mai rapid la Spitalul Universitar pentru a primi ingrijiri medicale de calitate si la standarde inalte.
De astazi salvam vieti cu ajutorul Heliportului Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti!
ANCAAR Craiova este o asociație de părinți cu copii și tineri cu autism, care încearcă să asigure terapii într-un centru de zi. Sprijinul comunității contează mult pentru noi, este chiar vital. Așa am reușit să supraviețuim 14 ani. Copiii noștri fac progrese. Mici, ar spune cei care nu cunosc situația, mari, pentru o persoană cu tulburare de spectru autist. Avem oameni care ne sunt aproape. Printre ei se numără și MaxBet România, care, recent, ne-a utilat bucătăria centrului cu mobilă și cu un aragaz electric. În plus, am primit un test de evaluare psihologică pentru copiii cu autism dar și susținerea financiară pentru plata terapiilor necesare copiilor și tinerilor din centrul nostru.
Mulțumim mult MaxBet România! Vă considerăm prietenii noștri și ne dorim ca și pe viitor să fiți alături de noi.

