Continuăm să fim parte în construrea unui viitor mai bun împreună!

Angajamentul de peste 20 de ani al companiei MaxBet este unul pe termen lung, clar definit și asumat, pentru o activitate economică responsabilă și o susținere constantă pentru comunitate prin inovație și responsabilitate socială, așa cum noi, oamenii care suntem alături de acest brand, îl știm cel mai bine. Compania noastră este proactivă, contribuind în mod semnificativ la educație, sănătate, sport și protejarea mediului înconjurător – piloni ai dezvoltării durabile - prin numeroase programe și parteneriate care îmbunătățesc condițiile de viață și dezvoltarea comunităților locale.

Cu bucurie, mândrie și respect, prezentăm ceea ce luna aprilie a adus în prim-plan: implicarea cu multă deschidere, dar și seriozitate și sinceritate într-o inițiativă deosebită a minunaților salariați MaxBet - o acțiune de voluntariat dedicată mediului înconjurător.

Echipa de voluntari din locația MaxBet Cotroceni a făcut un pas hotărât către protejarea mediului înconjurător. Sâmbătă, 6 aprilie, și-au dedicat timpul și energia pentru o acțiune de plantare a copacilor într-o zonă care avea nevoie de vegetație, mai exact în Cernica, Ilfov. În timp ce își puneau mâinile și sapele în sol, au râs, au socializat și au creat amintiri de neuitat. A fost mai mult decât o simplă acțiune ecologică - a fost despre bucuria de a petrece timp împreună într-o comunicare pozitivă și conlucrare destinsă. A fost despre faptul că și-au pus amprenta nu doar în pământ, ci și în sufletele lor, căci fiecare moment petrecut în mijlocul naturii a fost o lecție de recunoștință pentru splendoarea lumii în care trăim și pentru oportunitatea de a sprijinii dezvoltarea ei.

Astfel, prin intermediul Asociației Plantează în România, au contribuit atât la înfrumusețarea zonei prin împădurirea acesteia, cât și la crearea unui mediu mai verde și mai sănătos pentru noi toți. Este un gest nobil făcut în baza propriilor dorințe ce merită aplaudat și un exemplu de urmat.

Prin munca lor, au arătat din nou că fiecare persoană poate face o diferență, indiferent de cât de mică pare contribuția. Și, prin această experiență, și-au reafirmat angajamentul față de comunitate și față de mediul înconjurător, arătând că suntem cu toții uniți într-un efort comun de a face lumea un loc mai bun.

Au privit cu mândrie la rândurile de copaci proaspăt plantați și au știut că am făcut ceva cu adevărat special. Și-au luat rămas bun de la acele terenuri, știind că au lăsat în urmă o amprentă verde a speranței și a schimbării.

Felicitări MaxBet Cotroceni pentru inițiativa voastră! Sunteți o sursă de inspirație pentru întreaga noastră comunitate. Ne bucurăm să avem parte de astfel de persoane dedicate în echipă și așteptăm cu nerăbdare să vedem ce alte inițiative remarcabile veți aduce în viitor!

Folosim cookies pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență de utilizare a site-ului nostru. În cazul neacceptării cookie-urilor, este posibil ca website-ul să nu funcționeze în parametri optimi. Aflati aici mai multe informatii despre folosirea Cookie-urilor

Acest website este destinat persoanelor cu vârsta peste 18 ani.
Confirmă că ai împlinit 18 ani bifând căsuța de mai jos.